Meciul cu România ar putea fi ultimul pentru Domenech la naționala Franței!

Meciul cu România ar putea fi ultimul pentru Domenech la naționala Franței!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Potrivit presei franceze, criticile repetate ale jucătorilor, foștilor internaționali dar și ale mass-media i-au determinat pe oamenii de la conducerea federației să trateze cu maximă atenție partida cocoșilor de sâmbătă, de la Constanța, meci considerat de maximă importanță în vederea calificării la turneul final de la CM 2010 din Africa de Sud.

Astfel, patru zile mai târziu, un "consiliu al bătrânilor" va judeca rezultatele reprezentativei Hexagonului și va decide dacă se va mai continua sau nu cu Domenech pe bancă. "Analiza nu va privi numărul de puncte, nici situația din grupă, care ar putea fi înșelătoare. Pur și simplu, vom analiza dacă mai avem șanse sau nu de a merge în Africa de Sud", precizează surse federale.

Nici Escalettes nu-l mai susține

Președintele Escalettes, care dorește încă un mandat în fruntea forului de la Paris, este tentat să renunțe la protejatul său. Acesta i-a reproșat lui Domenech declarațiile, considerate arogante, ca și maniera sa de a-i trata pe ziariști. Până și Zidane, care se menținuse neutru, a găsit de cuviință să se plaseze în tabăra contestararilor selecționerului. "Nu-mi place aceasta politică de clan", a declarat Zizou, iar Coupet, fostul portar al "Nati" a criticat ceea ce el a numit "dictatura unui om care nu vede direcția în care se îndreaptă fotbalul."

Domenech se ține tare

Dându-și seama de poziția sa șubredă, cel mai contestat om din Franța a dat înapoi și i-a răspuns lui Coupet că "eu, unul, cunosc o singură dictatură. Cea a rezultatului", iar lui Zidane chiar a evitat să-i răspundă, realizând că ar arunca paie pe foc dacă ar face-o. Oricum, notează ziarele de la Paris, există și motive de încredere pentru cel care era poreclit "Măcelarul" pe vremea când juca. "Revin Vieira și Ribery, iar ideea de a-l titulariza pe Gourcuff demonstrează că omul nu este refractar la schimbare", se arată în finalul comentariului. Oricum, doar dacă ar câștiga la Constanța ar primi un vot de încredere de la dușmanii sai. Dar, cred anumiți jurnalițti, nici așa nu este 100% cert că Domenech rămâne.

 

 

articol de Octavian METONI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vrăji în casa lui Silviu Prigoană?! Adriana Bahmuțeanu rupe tăcerea: „Mihaela și menajera se acuză…”
Vrăji în casa lui Silviu Prigoană?! Adriana Bahmuțeanu rupe tăcerea: „Mihaela și menajera se acuză…”
Cristi Chivu, în capul listei! Unde este favorit să devină antrenor
Cristi Chivu, în capul listei! Unde este favorit să devină antrenor
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu:
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu: "Copiii nu vor să o vadă: «"Știm ce i-ai făcut lui…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
"Momentul pe care lumea nu-l ştie" înainte de scandalul Steaua - FCSB! Fostul conducător de la CSA are detalii explozive:…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
Se ÎNCHID granițele în Europa, înainte de sărbători! Măsura INTRĂ în vigoare pe 9 decembrie 2024
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Dublă lovitură pentru familia lui Silviu Prigoană! A suferit un AVC atunci când a auzit de moartea afaceristului
Dublă lovitură pentru familia lui Silviu Prigoană! A suferit un AVC atunci când a auzit de moartea afaceristului
Statul pune TAXĂ. Banii de care românii NU se vor bucura, deși i-au câștigat
Statul pune TAXĂ. Banii de care românii NU se vor bucura, deși i-au câștigat
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Ce riscă naţionala tricoloră dacă fanii români vor provoca incidente la meciul cu Kosovo
Ce riscă naţionala tricoloră dacă fanii români vor provoca incidente la meciul cu Kosovo
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce și-au spus
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce și-au spus
×